Daca iti doresti sa ramai insarcinata, monitorizeaza-ti cu atentie ovulatia, pentru a-ti creste sansele. Statisticile arata ca aproximativ 80% dintre femeile care au contact sexual neprotejat, in perioada de ovulatie, raman insarcinate, in decursul a 12 luni. Cu ajutorul metodei calendarului, al unui test de ovulatie, disponibil in farmacii, si a ecografiei pentru monitorizarea foliculara, ai toate sansele sa prinzi momentul oportun pentru a obtine sarcina. Despre toate acestea, dar si despre cresterea sanselor, vorbim, pe larg, in continuarea acestui articol.
Ovulatia apare atunci cand un ovul matur este eliberat de catre un ovar. Dupa eliberare, ovulul strabate trompa uterina, catre uter. In situatia in care intalneste spermatozoizi, ovulul poate fi fecundat de catre acestia. Procesul duce la aparitia sarcinii.
Calcularea perioadei ovulatiei
Pentru a identifica perioada ovulatiei, cea mai comuna modalitate este metoda calendarului. Si asta mai ales in cazul femeilor care nu au un ciclu regulat.
De obicei, in cazul unui ciclu menstrual regulat, de 28 de zile, ovulatia are loc in ziua a 14-a. Prima zi a ciclului menstrual este considerata prima zi de menstruatie. Daca ciclul menstrual are 29 de zile, momentul ovulatiei are loc in ziua a 15-a. Despre perioada lunara, poti afla mai multe din articolul Tulburarile ciclului menstrual, de la dureri la afectiuni alarmante.
De retinut ca perioada fertila are loc cu 3-4 zile inainte de ovulatie si inca doua zile dupa.
Dr. Denisa Nica, medic primar ginecolog si specialist in infertilitate, ofera, in videoul urmator, o serie de raspunsuri la intrebari pe care ai putea sa ti le pui chiar tu, precum:
- cu ce frecventa trebuie sa ai contact sexual daca iti dorești un bebe?
- ce probleme de ovulatie te pot impiedica sa obtii o sarcina?
Pentru mai multe recomandari si informatii, venite din partea specialistilor, legate de modalitatile de a obtine o sarcina, precum si diferite afectiuni, poti accesa aici canalul de Youtube al Ana Medical Center.
In cazul unui ciclu menstrual neregulat, pentru calcularea perioadei fertile este nevoie de monitorizarea duratei ciclului menstrual timp de cateva luni. Din ciclul cel mai scurt, se scade numarul 18 pentru a se identifica ultima zi a perioadei fertile. Din ciclul cel mai lung, se scade numarul 11 pentru a se identifica prima zi a perioadei fertile.
Test de ovulatie: masurarea temperaturii bazale
Tot pentru a identifica perioada fertila, se poate recurge si la masurarea temperaturii bazale. Se recomanda sa faci acest lucru timp de 6 cicluri menstruale, consecutive.
Momentul in care temperatura este ridicata, si apoi este urmata de o perioada de stagnare, indica perioada fertila. La majoritatea femeilor, temperatura creste cu 0,2 – 0,5 grade Celsius in perioada fertila de sarcina. Astfel:
- inainte sa apara ovulatia, temperatura bazala este cuprinsa, in general, intre 36,1° si 36,7° Celsius;
- dupa ce a avut loc ovulatia, temperatura bazala prezinta o usoara crestere, de 0,2 – 0,4 grade Celsius, fata de temperatura de dinainte de ovulatie.
Momentul cresterii temperaturii bazale indica momentul ovulatiei. Pentru un rezultat cat mai exact, trebuie sa iti masori temperatura imediat ce te trezesti, dimineata, inainte de a te ridica din pat. Foloseste acelasi termometru si metoda de fiecare data cand iti iei temperatura
Factori care influenteaza temperatura corpului
Atentie! Graficul temperaturii corporale nu poate fi utilizat de femeile care au un ciclu menstrual neregulat si nici in cazul in care suferi de boli care dau stari febrile.
De retinut ca orice schimbare hormonala, administrarea de medicamente sau stresul pot modifica temperatura corporala. Prin urmare, pot influenta corectitudinea graficului. In plus, curba de temperatura nu este eficienta in cazul persoanelor care nu se odihnesc suficient, consuma alcool sau iau medicamente pe baza de progesteron.
Test de ovulatie din farmacii, o metoda sigura
Daca temperatura bazala arata faptul ca ovulatia a avut deja loc, un test de ovulatie, care se gaseste in farmacii, poate arata faptul ca ovulatia urmeaza sa se produca.
La fel ca testul de sarcina, testul de ovulatie se gaseste sub forma unui kit. Cu ajutorul lui, poti determina perioada fertila din cadrul ciclului menstrual. Acestea masoara nivelul hormonului luteinizant din urina sau al nivelului estrogenilor din saliva.
Nivelul crescut al hormonului luteinizant (LH), prezent in mostra de urina, se produce cu 12-72 de ore inainte ca ovulatia sa aiba loc, efectiv.
Pentru a obtine rezultate corecte in urma efectuarii testului de ovulatie, incearca sa il faci la aceeasi ora, in fiecare zi, preferabil dimineata. Asta pentru ca urina este mai concentrata. Se recomanda testare timp de 5 zile la rand sau pana cand nivelul LH-ului este detectat, iar testul de ovulatie iese pozitiv.
Atentie! Rezultul testului poate fi inselator daca suferi de sindromul ovarului polichistic. Despre aceasta afectiune, poti afla mai multe din articolul Sindrom ovare polichistice, care sunt complicatiile si cum diagnosticam. De asemenea, ai putea avea un test invalid daca iei medicamente pentru fertilitate.
Ecografia pentru monitorizarea foliculara, ca test de ovulatie
In situatia in care, dupa 6 luni de incercari, nu ai reusit sa ramai insarcinata, este indicat sa te programezi la medic. Pana atunci, poti afla mai multe pe acest subiect, din articolul De ce nu raman insarcinata: cauze ale infertilitatii.
In urma unui examen medical complet si a analizelor, vei stii sigur daca imposibilitatea obtinerii unei sarcini este legata de inexistenta ovulatiei sau a unor ovulatii neregulate. Poti apela la un medic al Ana Medical Center sau chiar la un specialist in probleme de fertilitate, care iti va recomanda un tratament personalizat, astfel incat si tu sa ramai insarcinata. Pentru programari, poti suna chiar acum la 0733 550 055.
Dereglari hormonale si tulburarile de ovulatie
O alta cauza a faptului ca bebelusul se lasa asteptat pot fi si dereglarile hormonale. Ele pot provoca tulburari ovulationale pot fi cauzate de:
- afectiuni ale glandelor endocrine;
- predispozitii genetice;
- obezitate;
- stil de viata nesanatos;
- stres.
Tratamentele tipice pentru tulburarile de ovulatie sunt medicamentele de stimulare ovariana, iar in unele cazuri se poate merge pana la contactul sexual dirijat sau inseminarea intrauterina. Despre aceste solutii, afla mai multe din articolul Solutii pentru infertilitate | Cand sa mergi la medic daca nu obtii o sarcina pe cale naturala.
In caz de contact sexual dirijat, ecografia pentru monitorizarea foliculara este recomandata de medic atat pentru determinarea intervalului in care se produce ovulatia, cat si monitorizarea evolutiei grosimii endometrului, care este mucoasa uterului.
Simptomele ovulatiei
Dincolo de toate aceste investigatii, exista o serie de simptome fizice care ti-ar putea indica faptul ca esti la ovulatie. Printre acestea, se pot numara:
- modificari ale mucusului cervical: in perioada ovulatiei, acesta este mai apos, transparent, alunecos. El seamana cu albusul de ou crud si este mai abundent decat in perioada anterioara ovulatiei.
- Se modifica pozitia cervixului inainte de perioada fertila: cervixul se simte tare la atingere si uscat, inchis si coborat. In perioada fertila este mai moale, ridicat in vagin.
- Exista o sensibilitate a sanilor.
- Exista o durere permanenta in partea inferioara a abdomenului.
- Libido crescut.
- Greata si dureri de cap.
Daca planifici o sarcina, asigura-te ca atat tu, cat si partenerul tau, nu aveti probleme de sanatate. Totodata, exista o serie de analize care se fac in faza de preconceptie. Despre ele, poti afla mai multe din articolul Analize inainte de sarcina: ce ai de facut ca sa reduci riscul si pericolele. Pentru un examen medical complet, precum si pentru realizarea tuturor investigatiilor recomandate in faza de preconceptie, programeaza-te la medic. Poti apela la un specialist cu experienta al Ana Medical Center, care te va indruma, pas cu pas, in obtinerea unei sarcini. Programeaza-te chiar acum, la telefon 0733 550 055.